Adica nu! Era anul trecut cand m-am hotarat sa-mi iau jucariile si sa-mi urmez visul: un master in marketing in Roma.

Si uite asa mi-am facut calculele, planul de bataie, rezervarea pentru o saptamana la un hostel si mi-am umplut valiza cu vise, speranta si incredere si am plecat. Facusem cercetari pe Internet si gasisem deja vreo 10 apartamente…..Urma sa le vad, sa cunosc studentii care locuiau deja acolo si sa devenim roomys :)

Toate bune si frumoase, din astea zece apartamente in doua zile au ramas patru. Le-am vazut, nu ne-am placut, ce ramane de facut?

Am reinceput cautarile, liste si iar liste…telefoane, asteptare, nerabdare. Eram un mic agent imobiliar in divenire. Noroc ca seara ma intorceam la hostel si cunosteam lume placuta, interesanta din State, Europa, Argentina si alte colturi ale lumii si ieseam la o bere pe strazile Romei .

Era frumos, distractiv, incitant…..

Vorbeam engleza, spaniola, italiana, ce nimeream cum nimeream….

Numai ca ei erau turisti si eu working student.

Si cautarile mele mergeau incet si nesigur si zilele treceau si estimarile mele ziceam eu pesimiste (in cel mai rau caz imi gasesc intr-o saptamana o casa) deveneau extrem de optimiste.

In cetatea eterna erau atatea lucruri de facut si atatea de vazut si eu alergam dupa un apartament. Tot din fericire s-a intamplat ca cei de la hostel sa imi recomande un apartament prin centru, o camera disponibila pentru o luna. Am facut iar doua calcule si am zis ca e mai bine sa ma mut si sa sper ca voi gasi ceva pentru celelalte 11 luni ramase.

Am mers, am vizionat si am cunoscut colocatarii: un brazilian aflat intr-o vacanta prelungita si o rusoaica, agent de turism. Hmmm, mi-am zis, nu poate fi rau si iar mi-am luat jucariile si m-am mutat. Si intre servici si facultate, am reinceput listele si dupa alte trei saptamani de cautari mi-am dat seama cata lume cunoscusem si cate apartamente vazusem.

Dar cum speranta moare ultima am stabilit o alta (100....) intalnire, parea o tipa simpatica, amabila, draguta, studenta si ea.

La intalnire eram in trei: eu, ea si o “dragutza” catelusa care lătra si lătra si.....da, mă lătra!! Incepusem si eu sa cred ca sunt cea mai mare raufacatoare de pe planeta. Dar i-am zis: “Catelule, eu sunt la capatul rabdarii si trebuie sa imi gasesc o casa. TREBUIE SA NE INTELEGEM!” Si uite asa am zis gata aici va fi noua mea casa.

Din nou mi-am luat jucariile si m-am mutat, sperand ca va fii ultima mutare prin Roma…..

Si uite asa am povestit cu fetele si imi ziceau ca de mai bine de doua luni cautau o colega sau un coleg de apartament, mai toti zicand ca era camera mica, ca ele erau studente, ca Desina (catelusa) latra sau pur si simplu exista si tot asa…..

            Surprinzator a fost un click: eu cu ele, ele cu mine….daca as fii stiut poate ca nu ma mai plimbam asa…cu bocceluta prin toata Roma in cautarea fericirii……..