Cand am ajuns in apropierea magazinului, nea Zdirca era la usa, astepta clientii cu mandrie. Imbracat ca un mestesugar cu salopeta si cu o basca albastra, se uita curios in jurul magazinului.

 

O data ce intri in magazinul palarierului, simti ca pasesti in alta lume. In orice parte te-ai uita sunt rafturi pe care asteapta sa fie purtate tot felul de palarii. Mici, mari, negre, albastre, roz, rosii, poti gasi o palarie pentru oricine. Iar pe fundal se aude muzica populara de la un vechi radio.

 

I: De cand practicati meseria de palarier?
Nicolae Zdirca: De la varsta de 14 ani. Atunci am venit in Bucuresti de la tara si am invatat meserie de la un mester, un patron de pe langa Gara de Nord,  care venise din Sibiu. Si am stat ucenic la el timp de 4 ani, ucenicie fara nici un ban. Dupa acest timp am iesit cu bani cu leafa. Si am ramas in Bucuresti cat au fost nemtii aici, cat au fost rusii, cat au fost toate cutremurele, toate bombardamentele, toate eu le-am petrecut in Bucuresti. Si dupa aceea am plecat militar, am facut 3 ani de zile armata si dupa aceea m-am intors. Si cand m-am intors, comunistii au luat tot, au luat pravaliile, au luat tot si n-am mai gasit de lucru.

 

I: Si cum v-ati descurcat? Ce ati facut?
Nicolae Zdirca: Am intrat la cooperativa, mi s-a dat o unitate unde este magazinul Unirea acuma, mi-a dat-o mie in primire. Pentru ca ei nu aveau, toti fugeau de meserie, toti s-au facut mari smecheri pe la sectoare, pe la partide pe la astea si nu aveau pe cine sa bage si m-au bagat pe mine acolo. Cand erau comunistii in tara, era greu, ca ei ziceau ca toti care purtau palarii erau contra lor, erau ghiaburi, contra regimului. A fost o perioada foarte grea cativa ani, nu castigam aproape deloc, dar eu m-am tinut de meseria mea, lucram cum puteam, lucram cu teatre, cu cinematografe. Si, dupa un timp au inceput si ei, conducerea asta de partid, au inceput sa se duca pe afara si au vazut ca palaria nu este un obiect care sa te degradeze si au inceput sa poarte si ei palarii. Si ma chemau la ei, la ministri sa le fac palarii si apoi incet-incet, a inceput sa se poarte palariile.

 

I: Aveti copii? I-ati invatat si pe ei meseria dumneavoastra?
Nicolae Zdirca: Am o fata si un baiat. Baiatul are 50 de ani, cand avea 30 de ani puteam sa-l invat meserie, dar era perioada cand nu castigam, faceam foame si eu si ma gandeam de ce sa faca si el foame langa mine? L-am bagat la facultate, l-am invatat o meserie.

 

I: Aveti vreun ucenic? Va duce cineva meseria dumneavoasta mai departe?
Nicolae Zdirca: Nu vrea nimeni, tineretul de acum nu vrea sa invete meserie, am cautat pe cineva ca sa-l invat meseria asta, dar nu vor. Ei vor altceva, nu vor sa se murdareasca pe maini, mai bine se plimba mai bine se uita in calculatoare, cu internetul. Daca organele astea de conducere, Primaria si astea nu creeaza conditii ca sa invete tineretul. Inainte era o scoala de meserii, cred ca acum au desfintat-o,  dar si acolo faceau 3 ani si nu invatau nimic, habar n-aveau de meserie pentru ca nu le trimiteau in practica la ateliere. Mi-au trimis si mie 2 fete aici si habar n-aveau. Aveau vreo 18, 19 ani si au venit aici, s-au asezat la masa, la masina de cusut si au scos din geanta sticla de cafea si tigarile de Kent. Eu m-am dus si m-am apucat de lucru la masina mea de cusut. Ele, cand m-au vazut, s-au uitat asa la mine si ziceau ca ele n-au vazut in viata lor asa ceva. A doua zi nici nu au mai venit. Am fost si la ele la scoala si am vorbit cu doamna profesoara, era o croitoreasa si i-am zis sa ii trimita pe elevi macar o data pe saptamana, o ora, doua pe la noi pe la ateliere sa vada cum se face adevarata meserie, sa invete. Sa vada cum trebuie sa te porti cu clientii, cum se ia o comanda. Dar ea a zis ca nu domnule ca noi trebuie sa respectam tematica noastra. Da ea isi facea lectile, isi lua banii si gata, nu isi dadea interesul. Adevarata meserie asa se invata, la locul de munca.

 

I: Cam cat dureaza sa faceti o palarie?
Nicolae Zdirca: Nu pot sa zic exact, pentru ca o palarie trece prin mai multe operatii. Mai intai trece printr-un calapod, o lasi sa se usuce, dureaza uscatul, tragi alta o pui langa ea. Dupa aceea o iei pe aia o pui pe alt calapod, iar o uzi, dupa aceea o pui pe alt calapod ii dai forma pe urma o dai la cusut, dureaza. Un meseris bun poate sa faca zilnic pana la 10 palarii, dar tot asa, pregateste astazi 30, trece prin operatia a doua, in trei zile are 30 de palarii.

 

I: Acum aveti comezi?
Nicolae Zdirca: Da, am multe, pentru ca am ramas singur, ca nu vrea nimeni sa invete. Aia batranii au murit, nu vrea nimeni sa vina sa invete, am dat si zvon si tot nu vrea nimeni, tineretul nu vrea. Asa am pensionari ca si mine care vor sa invete dar ce sa ii mai inveti pe ei, mai rau ma incurca, ce sa fac, sa vedem ce va fi...

 

I: Palariile le faceti la comanda?
Nicolae Zdirca: Le fac si la comanda, le mai dau si pe astea pe care le am facute deja. Fac pentru teatru, pentru opera, pentru circ, pentru tot pentru ca nu mai are cine sa le faca, eu le fac. Am comenzi de la Opera cateva bucati. Acum a plecat o fata de la teatru sa ii fac 15 jobene, imi aduce masurile sa le fac. Le vand la clientii care vin care da comanda vrea unul mai asa, mai asa. Si in al doilea rand, am neamuri la Baicoi si am fost la ei si am vazut ca acolo in fiecare duminica se fac targuri. Si am vazut ca acolo era puhoi de lume, de negustori numai palarii nu erau. Si am zis sa merg si pe la targuri. Si de atunci duminica dimineata bag marfa in masina si ma duc. Ma duc asa, Ploiesti, Baicoi, Valenii de Munte, Maneciu, Sarchios, astea sunt targurile mele, ma cunosc toti pe acolo. Le fac palarii din alea ca la munte cum se poarta.

 

(Se duce in spate, in atelier si imi aduce o palarie mai joasa, verde inchis pe care o probeaza in fata mea cu multa mandrie)
Ia uite, astea sunt pentru padurari, pentru ciobani, ei poarta prin partea asta, Brasov, pe aici. (rasucea palaria pe toate partile, si-o punea pe cap dupa aceea o dadea jos, o privea cu admiratie si iar o proba).

 

I: Cat costa o palarie?
Nicolae Zdirca: 400- 500 depinde de cum iau si eu materiale, cum e si clientul.

 

I: De cat timp aveti magazinul?
Nicolae Zdirca: Magazinul il am de 30 de ani, inainte eram la Unirea, acolo aveam. S-a daramat acolo, a facut Unirea si mi-am gasit aici. Nu e  camaruta mea, e a primariei. Eu vreau sa o cumpar dar ei nu vor sa o dea, nu stiu ce se va intampla, sa vedem sunt in discutii cu ei acum. Sper sa mi-o dea, daca nu vin altii cu bani mai multi, poate vine Becali sa mi-o ia, vine unu cu geanta cu banii, si gata mi-o ia. Platesc cam mult aici, cu chirie, cu intretinere cu astea se ridica la vreo 15 milioane. Mult. Ar trebui la o varsta statul sa te ajute, sa incurajeze meseriile astea dar nu, ei nu fac nimic. Tot timpul tin deschis aici numai sambata nu, sambata ma recreez si eu, duminica ma duc la targ stau pana la 5-6. Ma gaseste cine vrea si cine are nevoie.