Dincolo de aceste aspecte, Kazuo Ishiguro compune in paginile sale, lumea artistului care cunoaste si ea rasturnari sub impactul schimbarilor sociale. Si o face cu multa sensibilitate, alternand momentele optimiste cu cele incarcate de melancolie, facandu-te astfel prizonierul universului acestuia. Caci cum ar putea fi redate mai bine transformarile unei societati decat prin prisma artistului, cel care prin modalitatile sale de exprimare, ilustreaza cel mai bine momentele tumultoase ce marcheaza evolutia sau caderea in dizgratie a umanitatii, cel mai bine sugerata prin experienta oripilanta a razboiului.
Pe Ono Masuji bucuria de a-si fi implinit vocatia, in ciuda faptului ca in trecut fusese propagandist al Japoniei militariste, ceea ce a atras caderea lui in dizgratie din partea generatiei postbelice, il umple de o fericire imensa. "Fiindca la batranete oricum ti-ai judeca implinirile este intotdeauna o consolare sa stii ca viata ta a cunoscut o clipa sau doua de maxima satisfactie" spune Ono, spre finalul romanului, analizandu-si etapele din viata. Impacat cu sine si multumit de realizarile sale personajul acorda credit si generatiei tinere, punandu-si sperante in viitorul acesteia.
"Sufletul mi se umple insa cu adevarat de bucurie cand vad cum renaste orasul, cum in acesti ani, lucrurile au revenit atat de repede la normal. Se pare ca natiunea noastra, oricate greseli va fi facut in trecut, are acum o noua sansa de a face lucrurile mai bine. Nu putem decat sa le dorim acestor tineri sa izbandeasca".
"Un artist al lumii trecatoare" este, in esenta, un roman despre principii, valori, noblete, despre maestri si discipoli, parinti si copii. Din toata povestea batranului artist (cel ce fusese pe rand pictor manufacturier, elevul unui maestru celebru si in final profesor de arta renumit) desprindem importanta credintei in constientizarea propriei vocatii si insufletirea pentru transformarea acesteia in concret, despre rolul maestrilor si influenta lor asupra carierei celor tineri, despre copii, parinti si educatie si importanta deciziilor si asumarea acestora. Si, nu in ultimul rand, despre cultura si traditiile japoneze.